3 Octombrie
Dimineata facem ochi pe la 7, la timp sa vedem ca parcarea s-a cam golit. Lumea e matinala iar calatorului ii sade bine cu drumul - dar noi suntem in vacanta asa ca in general nu cred ca ne-a iesit sa ne punem la drum mai devreme de 10.
De la Balladonia la Border Village
Destinatia la sfarsitul zilei: Border Village, popas chiar la granita dintre Western Australia si South Australia, cazare facuta pe booking.com. Cam tot drumul de ieri am inconjurat pe la vest si nord Parcul National Dundas, e o chestie imensa deci, iar astazi inca mai avem de mers pe langa el, apoi o sa intram in Nullarbor Plain.
Campia Nullarbor si-a primit numele dupa ce unul din primi cetateni albi care au vizitat-o a observat ca nu-s copaci. Ca sa se dea destept, sau poate pentru ca nu era sigur ca limba engleza va ajunga lingua franca in timp, a folosit lingua franca de la 1800siceva pentru a-i da numele asta, "fara arbori".
Calatorim pe Eyre Highway, construita de niste zeci de ani. Soseaua este buna, la popasuri benzina deja e $1.70 - $1.80 litrul, spre deosebire de zonele civilizate unde zilele astea poti sa gasesti cu $1.40 sau chiar mai ieftin. Azi vom trece prin cea mai lunga bucata dreapta de sosea din Australia, si printre cele mai lungi din lume, se termina la capatul de est langa Caiguna iar la capatul de vest intr-o curba (haha).
Ne mai lalaim un pic, o intreb pe tanti de la receptie daca e ceva de vazut in zona, imi explica cum pot sa ajung la Afghan Rock, o stanca la vreo 3km mai la vest de motel pe care te poti urca lejer ca sa vezi imprejurimi, multumesc si plecam. Nu-s pe faza, deci ratez intrarea spre stanca respectiva. N-am chef sa intorc si ii dam inainte, si peste putin timp ajungem la semnul care ne anunta ca incepe bucata dreapta.
"Zona fara garduri" - ni se promite ca vom vedea
camile, emu si canguri, suntem nerabdatori!
Inainte bucata lunga dreapta
Semn care anunta bucata lunga dreapta
Pe bucata lunga dreapta - in principiu nu e mare diferenta,
doar eu stiu ca dupa vreo ora imi amortisera mainile pe volan si ideile-n cap
De dimineata vedeam destul de multi copaci, pamantul pe marginea drumului era rosiatic, asfaltul gri. Pe masura ce inaintam spre este se schimba vegetatia, se schimba asfaltul, se schimba pamantul. In mod cu totul surprinzator nu am prea multe evenimente de povestit din timpul asta.
Am ajuns la capatul bucatii drepte, dupa putin timp un semn ne anunta ca ajungem la Caiguna Blowhole - o mare parte din zona in care ne aflam este o campie arida sub care sunt pesteri carstice, cu numeroase intrari. Unele pot fi vizitate, altele mai putin, dar noi, calatori in sandale, avem alte planuri si ne uitam doar la Blowhole asta, care este o gaura in pamant prin care vine un curent puternic rece dinspre tot complexul ala de pesteri. La sosea e un semn care anunta Blowhole, apoi dupa ce parcam intr-o parcare plina de soare/muste si goala de masini/oameni observam niste tablite pe care ni se explica ce si cum.
Tablitele cu explicatii
Tablitele cu explicatii si Blowhole-ul
Doar Blowhole-ul
Ajungem si la popasul de la Caiguna, unde facem plinul si o pauza, apoi ii dam inainte spre Cocklebiddy, care e la cateva zeci de km.
La Cocklebiddy locuiesc 8 oameni, 25 budgies (papagali),
7 quails (prepelite), 1 caine si 1234567 canguri
Papagali
Inauntru e o tanti cam plictisita de viata, Ioana ii cere o cafea (long black), tanti nu stie ce-i aia, la ea exista "cafea" si "non-cafea", pana la urma se lamuresc ele dar tanti ramane cu sechele. Eu ies la masina, Ioana iese si ea dupa 1 minut cu o cafea si o inghetata din care mancam amandoi, imi place, asa ca ma duc iar la tanti si incerc sa repar relatiile cu fam. Popa cumparand inca o inghetata (era buna, Golden Gay Time sau ceva in genu asta ii zice...) Totu bine.
Incepem sa vedem urme de animal lovite pe marginea drumului din cand in cand, nu foarte des - cuplul de tineri de la Esperance ne avertizase ca la un moment dat o sa vedem foarte multe si eventual si (wow!!) vulturi ospatandu-se din ele. Pana acum - doar niste corbi, asa ca suntem putin dezamagiti.
Mai mergem zi de vara pana-n pranz si ajungem la Madura Pass, unde soseaua coboara de pe dealul pe care e (eu nu-mi dadusem seama ca suntem la inaltime). In parcare - plin de masini cu rulote, si oameni care fac poze. Facem pauza de pranz si poze.
Soseaua coboara dinspre vest
iiiinspre
est
Masini in parcare
Coborim spre popas
Popasul Madura e un pic mai jos, mica pauza si haida!
De pe soseaua aia am venit noi
Multa lume cu treaba pe aici. Pentru noi
"multa lume" incepe sa insemne de la 3 masini in plus
Ranger Razvan
Ni se promit iar camile si emu, momentan vedem doar canguri morti :(
"Atentie, canguri jucand lapte gros cu camilele vacile!"
Vremea tine cu noi, e soare cu nori si destul de placut, ba chiar fotogenic!
La Mundrabilla, nimic deosebit, e benzinarie cu motel. Mai stam un pic la o gustare, incercam sa terminam cruditatile pe care le mai avem ca aflasem ca la trecerea din Western Australia in South Australia se face control si nu ai voie sa ai anumite fructe, legume si alte chestii agricole - pentru protejarea speciilor locale. Ori le mananci, ori la arunci, dar n-ai voie sa treci de anumite puncte de verificare (checkpoint-uri).
La iesire din parcare intr-o curba vedem niste emu, a fost foarte din scurt si nu le-am facut poza, dar ne bucuram si ne zicem "de-acum trebuie sa apara si camilele si vulturii dintr-o clipa in alta!!"
La vreo 50km de aici ajungem la Eucla. Aici a functionat candva in mileniul trecut un telegraf. Acum fosta statie e abandonata si cladirea este usor-usor inghitita de nisip. De la ea poti sa mergi cateva sute de metri pana ajungi la plaja, dar suntem obositi si nu ne impresioneaza in mod deosebit, asa ca zicem pas.
In primul rand, muste
Fosta statie de telegraf
Cu 4x4 probabil ca ajungi fara probleme si la plaja
Sau cu piciorul
Plaja inunda vegetatia, sau invers?
Deja in punctul asta trebuie sa dam ceasurile inainte cu 45 de minute, pentru ca aici nu este fusul orar din Perth dar nici cel din Australia de Sud, e ceva intermediar. Zice-se ca in statia de telegraf stateau operatori din cele doua state vecine, fiecare pe ora de-acasa. Deci Bruce si Mick erau la 2 metri unul de celalalt, dar diferenta de fus intre ei era de 1.5h, ceea ce probabil ii facea sa rada in mod constant si nu era productiv. Asa ca pe o distanta de vreo 300 km ora este UTC+8h45'. Pam-pam!
In sfarsit ajungem si la Border Village, ocazie cu care constatam ca dinspre WA spre SA nu ne cere nimeni legumele si fructele, si desi eram pregatiti sa plangem pentru ele nu e cazul. Ne cazam la motel si iesim la o mica plimbare, ca sa facem cateva calatorii dintr-un stat in altul, sa zicem ca am vazut lumea.
Acolo in centru e Pitzy, masina noastra, langa casuta in care ne-au cazat
Cer dramatic
Despre Nullarbor
Camioane cu fel de fel de marfuri
La Border Village e, desigur, benzinarie, motel, restaurant, dar e si piscina in incinta motelului. Presupun ca dupa ce ai stat niste zile in praf si caldura iti vine sa te racoresti un pic. Inauntru este si un mic magazin cu suveniruri. Si, desigur, am intrat in South Australia.
Bullshit - balega dezhidratata. Umor de-al lor...
4 Octombrie
De la Border Village la Ceduna
Dimineata facem ochi si constatam iarasi ca am ramas printre ultimii, dar acceptam si mergem la restaurant sa bagam un mic dejun monstru: carnati, sunca, oua ochiuri, un fel de chiftele din cartofi (hash browns), ciuperci, jumatate de rosie, doua felii de paine prajita cu unt pe ele - avem drum lung in fata, trebuie energie, si nu mai avem chestii prea variate de mancare ca ne-am gandit ca ni le confisca la granita!
Pe drum mai tot gasim "monumente" din astea,
in alt loc e un koala sau un Galah (papagal) imens.
Cu burtile puse la cale pornim spre Ceduna, la vreo 500km. S-a innorat, bate si un vant rece, e numai bine pentru drum. Suntem pe faleza acum, la Bunda Cliffs (stancile Bunda), si in dreapta noastra e Marele Gofd Australian (the Great Australian Bight). Oprim in cateva popasuri sa ne zgribulim si sa ne minunam, ca peisajul e destul de spectaculos.
Acum ni se promit camile, wombati si canguri!
De acolo din dreapta venim - punctul asta e destul de aproape de Border Village, inca nu sunt stanci mari
Si intr-acolo ne ducem
Dar si aici se vede intr-un fel
Norii reflecta culoarea solului
Pe drum observam o chestie interesanta: norii reflecta culoarea de sub ei, asa ca cei de deasupra marii sunt albastrui iar ceilalti sunt rosiatici. Cu ocazia asta ne putem da seama cat de aproape suntem de ocean.
Alta oprire - dinspre acolo venim
Acolo suntem parcati
Si spre acolo mergem
Fara copaci; se vede foarte subtil diferenta de culoare la nori
Ajungem si la popasul Nullarbor, care e la capatul campiei dinspre est.
Pompa veche, benzinaria actuala e moderna
O balena naufragiata; speram sa vedem unele pe viu
Muzeul amintirilor?
Ii dam inainte, trecand pe langa alte localitati cu nume ciudate (Yalata, Nundroo, Penong). Avem iar copaci, avem nori si din cand in cand ploaie/burnita, iar soseara este mai rozalie cumva, nu imi place. Altfel, se conduce OK si suntem cvasi-singuri. Cred ca in zilele astea vedem masini cam la 5 minute cel mai frecvent, ceea ce ne face sa ne simtim in pustiu. Dar ne place.
Drum. Plictisitor? eu am vazut asta ore in sir!
Si din cand in cand popasuri ca sa vedem golful.
La vreo 180km est de Border Village e Head of the Bight, adica Capul Golfului. Acolo se termina faleza in niste plaje imense cu nisip alb stralucitor - accesibile cu masina serioasa, nu Pitzy ca a noastra. Nisipul e cumva erodat de apa din zonele mai din vest si apoi adus de curenti aici, la capul golfului.
Bat vanturi puternice in partile astea dinspre sud, dinspre ocean, si se fac valuri destul de puternice spre tarm - am vazut asta si la Albany, si la Esperance, dar si aici.
La vreo 10km de sosea, langa ocean, se afla un centru de cercetare a balenelor. Am intrat acolo, e o punte mare pe tarm de unde te poti uita la ocean si AM VAZUT BALENE!!! Sigur, de departe, dar erau balene si inotau destul de aproape de tarm. Una avea un pui - la momentul asta se pregatesc sa plece spre ape mai reci cu pui cu tot.
Balena cu pui
Nu e National Geographic, dar pe viu arata altfel
Iar sosea rosie, stilul asta avea sa tina niste sute bune de km
De la Border Village luasem un pliant care ne descria Penong ca fiind capitala morilor de vant, asa ca am decis sa ii dam o sansa. N-am apucat sa vedem cine stie ce din aceasta localitate, ca ne-a atras atentia Point Sinclair, un mic golf la vreo 20km de soseaua principala. In drum spre Point Sinclair am dat peste o balta roz! nu era la fel de frumoasa pe cat ar fi trebuit sa fie lacul roz din Esperance, dar ne-am multumit si cu atat.
Drumul pe care conduceam despartea balta roz de alta, mai verde-albastruie.
Mai departe de drum erau niste dune mari.
Point Sinclair e... e si el pe-acolo.
Un ponton vechi
E un loc foarte apreciat de surferi, se pare. Acum e folosit ca loc de camping, vin familisti cu masini 4x4 si rulote si stau acolo si nu-i stie nimeni.
Oameni in vacanta
La drum din nou
Am ajuns noaptea in Ceduna, cu benzina cam pe naspa si becul aprins de vreo 10km. La intrarea in oras era in sfarsit punctul de control, dar era tarziu si ploua si era rece asa ca oamenii de acolo nu s-au obosit prea tare sa ne caute, doar ne-au intrebat daca avem ceva fructe/legume crude si ne-au lasat sa plecam.
La motel, rezervat iar prin booking - nimeni la receptie! Doar un intercom/telefon, la care a raspuns dupa vreo 2 minute cineva in Melbourne. Dupa ce mi-am zis numele mi-a comunicat un PIN pe care trebuia sa-l tastez intr-o masinarie acolo si asa am primit cheia. Pfiu, ca mult am mai scris!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
S-ar putea sa nu vedeti comentariul aparand imediat, asta inseamna ca el asteapta aprobarea mea. Aceasta e o masura anti-SPAM.